little secret

Tot mai adesea, în ultima vreme, mă pomenesc gândind la tine. Nu ar trebui, nu e indicat.  Şi, totuşi, nu-i trebuie mai mult de un cuvânt de-al tău imaginaţiei mele ca să poată proiecta un univers paralel sau un viitor mai puţin moral. De te visez, mă scuz, susţin că subconştientul meu mă trădează, reneg orice implicaţie deşi mă trezesc zâmbind prosteşte şi întreaga zi nu fac decât să reconstruiesc în minte firul acelor vise. E un tipar, să ştii... te întâlnesc, de fiecare dată, total întâmplător. La un eveniment, într-o gară, la o intersecţie aglomerată...deşi în mulţime, te remarc. Te recunosc fără să te mai fi văzut până atunci. Te reclam. Şi faci tu cumva că nărui totul în jur şi rămânem doar noi. Iar mai departe... cum vrei să continue jocul? Îndrăzneşte, dacă nu poţi hrăni erotismul cu realitate, oferă-i fantezie! 

https://www.youtube.com/watch?v=76WQAF0ESNE

Intotdeauna, aminteste-ti!

Uneori, mă bucură până şi amintirea unor întâmplări triste. Ele mă fac să realizez că am depăsit necazul, că am fost puternică. Că am plâns până mi s-au înroşit ochii, m-am simţit depăşită, neajutorată, dar am mers mai departe. Azi am întâlnit, după 7 ani, o persoană martoră a unei etape mai puţin frumoase din viaţa mea. Spre surprinderea mea, m-a recunoscut. M-a întrebat ce mai fac, i-am răspuns simplu, bine. Şi acel sincer “bine”, m-a făcut să văd, încă o dată, că sunt o învingătoare. 

Krin alb pentru ce se foloseste?

             Habar nu am, dar dacă are rezultate, folosiţi-l cu încredere. Cu un astfel de search on google a ajuns cineva să-mi citească blogul. Probabil dacă ar fi scris crin în loc de krin, ar fi fost departe... de gândurile mele, care şi ele sunt departe de a fi specializate în botanică. Mai sunt eu „plantă” uneori, ce-i drept, dar atunci nu prea folosesc la nimic.

            Mai este puţin şi vine ziua mea. Un motiv în plus să reflectez asupra trecerii timpului. Când vreau să îmi amintesc cum era „pe vremuri”, când aveam timp de hobbyuri precum bloggingul, recitesc propriile postări. Mă înghiontesc în răstimpuri să nu mă las înghiţită de responsabilităţi şi cotidian, să nu-mi uit visurile şi naivitiăţile. Să nu devin robot.  

            În definitiv, foloseşte şi krinul alb la ceva.

Not my thoughts, but still...

Când eram mici, ne deghizam. Puteam să fim tot ce vroiam noi: doctori, mirese, profesori, prinţese… Am crescut. Cu toate astea, lucrurile au cam rămas la fel. Doar rolurile s-au schimbat; acum ne deghizăm în iubiţi, iubite, prieteni, duşmani... ne prefacem atât de bine încat uneori nimeni nu-şi dă seama ce simţim cu adevarăt. Ne prefacem atât de bine încât până şi noi uităm cine suntem de fapt.

Retorice

            Nu că aş fi fost vreodată prea înzestrată, dar cred că-mi pierd şi bruma de talent narativ. Ce-i drept, e greu să-ţi menţii un limbaj estetic atunci când citeşti doar cărţi de economie. Şi nici nu mă plâng, îmi place economia (nu cea a României), dar ce s-a întâmplat cu visul meu de a scrie un roman? Sau de a publica un volum de poezii? Mda... se pare că vor rămâne doar vise. M-am grăbit să-mi asum rolul de „om matur” şi se pare că aceştia nu îşi alocă mai deloc timp viselor.

            În iulie mi-am cumpărat entuziasmată „Adam şi Eva” a lui L. Rebreanu, hotărâtă să o devorez...mă uit la ea zilnic fără a o deschide. Nu am timp de lecturat, abia am parcurs 100 pagini... trist, trist. Mai trist e că mi-am mai cumpărat alte 4 cărţi, ba una chiar am câştigat-o participând la un concurs propus de o revistă online. Nici de acelea nu cred că mă voi bucura prea curând.

            Între vise şi visuri, am ales să ţin ochii larg deschişi şi să fac nu ceea ce vreau, ci ceea ce trebuie. Însă preţul este, evident, mare şi nu tocmai determinat de raportul dintre cerere şi ofertă.

Lack of inspiration?

          Fiecare dintre noi avem dileme, dintre cele mai diverse. Momentan, am  si eu una, respectiv: cum pana corbului sa-ti denumesti produsul „Grand Finale” atunci cand nu te referi nici mai mult nici mai putin decat la hartie igienica?!