Ganduri fara noima

O oarecare zi din viaţă este, în fapt, o dată semnificativă; doar că nu ne dăm seama de asta. Ne ducem la culcare cu ochii obosiţi, obsedaţi de ideea că am avut o zi exact la fel ca toate celelalte. Poate ani mai târziu vom conştientiza importanţa fiecărei zi din viaţa noastră…

… tristeţea întinează sufletul ca o pată de ulei; lent; imposibil de şters. Şi o dată pătat, nu se va găsi burete care să mai poată alunga amărăciunea. Binele şi răul nu s-au născut din neant. Cineva ni le-a băgat în cap cu lovituri de ciocan…

…la naştere eram pietre care aşteptau ca viaţa să ne cioplească, dar am crescut şi ne-a transformat în statui. Putem să ne frângem sau să ne spargem, dar în esenţă nu ne mai schimbăm...

Scenariu...

„You once told me I wouldn`t know it enough

Well, let me tell you something… yeah … I do

You once told me I wouldn`t feel it enough

Well, let me tell you that, baby, I do!” (Andain  - You once told me)

Încăperea era foarte spaţioasă, mobilată elegant. Dispunea chiar şi de un mini bar. Biroul lui era imens şi solid. Se putea imagina cu uşurinţă întinsă cât e de lungă peste el.

- Ce mai e nou?

Din vreacul de hârtii, Cosmin ridică surprins privirea.

- Se poate?

- Te rog… o îndemnă el, privind-o turnându-şi whisky. Privirea îi coborî de pe talia subţire pe rotunjimile fundului ei, atât de uşor de imaginat sub materialul fustei care i se mula pe trup.

De fiecare dată totul decurgea la fel. Un sfert de oră de discuţii, el o întreba cum îi mai merge, ea se prefăcea că îi ascultă prelegerile despre noile contracte semnate. Îl tratează ca pe un rege, asta face parte din piesă. Conform lui, femeile sunt pure, candide, demne de a fi puse pe un altar. Simte că are datoria de a fi galant cu ele. Aşa că o înconjoară cu atenţii, cuvinte alese, cadouri scumpe. Silvia gândea că e bine să te închipui puţin în faţa altarului, pentru ca apoi să poţi rosti blasfemi. Sorbii alene din lichidul arămiu, privindu-l peste marginea paharului.

- E cald. De ce nu-ţi desfaci puţin cămaşa?

 sursa foto

Culoarea nopţii

"... te-ai întrebat vreodată care-i culoarea nopţii? te-ai gândit ce o face specială?
     culoarea nopţii... îmi părea cândva a fi culoarea ochilor tăi, iar noaptea era de neuitat, eu eram în braţele tale...
     m-am înşelat; culoarea nopţii nu este aceeaşi cu cea a ochilor tăi, iar noaptea îmi este banală şi fără de mister pentru că ceea ce-mi doresc eu nu a fost suficient ca vraja să se împlinească..."

Reflecţii…

Ce este mai trist? mai primejdios?

Să fii singur sau să te simţi singur?

Să dai totul şi să primeşti în schimb… nimic?

Să te aştepţi la orice din partea celorlalţi sau să nu te aştepţi la nimic?

Metamorfoza.

Obişnuiam să ţin un jurnal. L-am regăsit astăzi, căutând prin birou cu totul altceva. Nu pot spune că uitasem de existenţa acelui caiet ale cărui coperţi roşii mă atrăgeau acum să le deschid, dar nici nu mai simţisem de mult nevoia să însemnez ceva în el. Din lipsă de ocupaţie, l-am recitit. Un sentiment de vinovăţie mă încerca, parea că sunt surprinsă citind mărturisirile altei persoane. Nu m-am recunoscut în acele rânduri. Îmi aminteam de mine ca despre o persoană pe care o cunoscusem cândva, dar pe care nu ajunsesem să o înţeleg îndeajuns, ale cărei acţiuni şi sentimente nu mai căpătau astăzi acelaşi sens. Ce s-a schimbat… sau cine?