Din nou, "pe picior de plecare"

 

Cheia de la noua mea casă. Astăzi am primit-o. De mâine voi începe să-mi împachetez ultimii ani din viaţă şi să mi-i duc acolo în cutii. Apoi îi voi aranja meticulos între noii pereţi, pe rafturi necunoscute, dar asta numai după ce voi şterge praful pasilor ultimul locatar. Altfel, cum ar putea fi cuibul meu? Doar al meu ... pentru cât timp? Vom vedea. Am încercat să privesc cu optimism fiecare mutare. Însă, de aproape 5 ani mă joc un continuu "rândunică mută-ţi cuibul" din cauza căruia, sincer, încep să obosesc. Vreau şi eu să pot pune parchet fără să-mi vină să-l demontez la plecare, vreau să-mi cumpăr mobilă fără să-mi pun întrebarea dacă se va mai potrivii următorului loc unde mă voi muta, vreau ... un loc al meu, în adevăratul sens al cuvântului: un cămin. De aceea niciodată n-am căutat să mă împrietenesc cu vecinii, cu vânzătoarea de la colţ, cu pisica din faţa blocului. Ce rost? Aşadar, de mâine demarez operaţiunea "Suflet nomad 3". Între 2 joburi, cursuri, lucrări şi proiecte de prezentat, sper să reuşesc să mă decid ce amintiri iau de aici şi ce va rămâne în urmă...