miercuri, 22 mai 2013

Jinduire



           Mi se întâmplă adesea, în ultima vreme, să privesc ceasul la ore fixe, să cred în vise, să mă las condusă de instinct şi imaginaţie. Ori, aşa ceva, nu-mi este caracteristic. Ascult muzică în funcţie de starea de spirit, nu îmi e teamă de emoţii noi şi sper. Un tăvălug de senzaţii mă deztabilizează complet, îmi modifică bioritmul şi – straniu – sunt total de acord cu asta.

sâmbătă, 18 mai 2013

Şi, totuşi, ar fi trebuit să mă fi obişnuit până acum să nu am ceea ce-mi doresc...


joi, 2 mai 2013

poveste cu balauri si fara zmei



               Am să vă spun o poveste. Odată, nu demult însă, trăia o fată neînsemnată, într-un oraş neînsemnat, care ducea o viaţă neînsemnată. Atât de neînsemnată încât nici zilele nu se diferenţiau una de alta, ci se scurgeau anost, ca printr-un xerox existenţial. Se trezea în zori ştiind deja ce are de făcut, iar seara nu adormea până când nu izbăvea treaba. Şi nu, nu o chema Cenuşăreasa, viaţa ei nu avea să se schimbe şi nici nu va întâlni vreun prinţ. Nu îi era uşor, dar nici nu se plângea. Se încuraja promiţându-şi că nu va fi asa întotdeauna, că vor veni şi zile bune. Şi continua să muncească, noapte şi zi. Aţi crede că fata noastră este un robot, dar nu, ea doar părea unul. În sufletul ei nutrea speranţa că va sosi o zi altfel. O zi în care se va rupe de responsabilităţi ca un ocnaş de lanţurile de la picioare şi va alerga să-şi împlinească visurile. Sau visele, căci fata despre care vă vorbeam visa adesea cu ochii deschişi.
            Dar timpul trecea implacabil, cum îi e şi firea, iar marea evadare nu se ivea nici măcar la orizont. Atât de prinsă în povarnica-i soartă, fata uita adesea chiar să mai privească orizontul. Şi ce frumos, albastru şi înalt era! Se minţea că o să vină şi acea zi, că acum trebuie să aibă grijă de ceilalţi, să fie cuminte, să nu supere pe nimeni şi să-şi termine treaba la timp, zi după zi.
            O voce lăuntrică o mustra uneori: „pleacă! Nu privi înapoi! Fugi, pentru tine!”, dar închidea strâns ochii... „mai întâi munca, ceilalţi, trebuie să am grijă, să fie totul bine!” se răstea ea vocii şi aceasta ofta, stăruind ...”dar de tine cine are grijă?”.