Maria privea absentă jocul ştergătoarelor şi lupta lor inutilă de a opri fulgii de nea în a se aşeza pe parbriz. De fapt, dincolo de ei, tânăra privea silueta bărbatului ce cumpăra flori. Probabil era încă un cadou în plus pentru soţia lui. Oftă dezamăgită, fapt ce o scoase din reverie. De ce o afecta acest lucru? Dar nu avu timp să-şi analizeze emoţiile, că Ştefan deschise portiera din spate pentru a aşeza florile pe banchetă. Apoi, frecându-şi palmele îngheţate, îşi reluă locul din dreapta ei.
- Şi ce ziceai de băieţii ăia?
- Care băieţi? Întrebă Maria, neluându-şi privirea de la drum.
- E, hai. Minţi lupul bătrân?trebuie să existe un băiat care să-ţi tulbure gândul, care sî fie explicaţia privirilor tale visătoare pe care adesea ţi le surprind.
Maria simţii cum obrajii îi luară foc şi, încleştându-şi degetele pe volan, încercă să pară convingătoare:
- Am preferat să mă concentrez asupra studiilor. Nu există nimeni la care să mă gândesc, Vi se pare … râsul lui îi întrerupse pleodaria.
- Maria, priveşte-mă.
- Drumul este acoperit de polei, trebuie să fiu atentă…
- Maria, priveşte-mă am zis, îşi repetă el rugămintea pe un ton schimbat, calm şi cald.
Tânăra îl privi surprinsă. Nici nu băgase de seamă când în braţele lui apăru un buchet de frezii albe.
- Ce înseamnă asta?
- Opreşte maşina şi am să îţi explic.
Ea scutură energic capul în semn de refuz şi continuă să privească drumul. Nu putea să gândească. Nu voia să gândească! Câteva minute conduse în tăcere. Într-un final, respiraţia părea să-i revină la normal.
- Imi cer scuze pentru reacţia mea nesăbuită. Vă mulţumesc pentru gestul frumos de Moş Neculae… eu… eu nu mă aşteptam să primesc ceva, cu atât mai puţin din partea dumneavoastră. Probabil aţi cumpărat flori pentru toate femeile din familie, eu…
- Nu – fu răspunsul lui pe cât de scurt, pe atât de cuprinzător.
- Nu?
- Maria, opreşte maşina să putem discuta, îi vorbi el din nou cu acel ton cald, profund şi îşi aşeză mâna acoperind-o pe a ei, pe volan, simţindu-i tremurul abia stăpânit. În faţa acestui gest, orice obiecţie logică pe care Maria încerca să si-o construiască în minte era sortită pieirii asemenea fulgilor de nea căzuţi pe parbriz.
Viră stânga şi oprii maşina la un capăt de stradă, lăsând tăcerea şi semi întunericul să se aştearnă între ei. Îi fu necesare câteva momente lungi să-şi facă curaj să-l privească. Cand a vrut sa deschidă gura să îşi repete întrebarea, buzele i-au fost strivite cu un sărut. Şi apoi altul. Şi încă unul. Lacom. Grăbit să o posede, gura lui i se deschise peste a ei, îndemnând-o să facă acelaşi lucru. O cerceta pasional, gustând-o aproape violent. Când amândoi simţiră că rămân fără aer, încetinii freamătul nebun şi el îşi plimbă buzele peste ale ei, sărutându-i-le pe rând, coborând apoi spre obraji, pe bărbie, pe lungimea fină a gâtului ei, ajungând la linia decolteului. Realizând asta, Maria se trase de lângă el, aproape strigând:
- Nu! Şi îşi întoarse privirea pentru a-şi ascunde lacrimile…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu