joi, 22 decembrie 2011

Trimiteti scrisori şi felicitări prin poştă Crăciunul acesta?


Am mai spus-o şi o repet: nu ştim să trăim vârsta pe care o avem şi încep prin a mă arăta pe mine cu degetul. În tumultul responsabilităţilor zilnice, nu mai am timp de copilul din mine. Dar eu măcar am 21 de ani şi, de bine de rău, mi-am trăit copilăria. Mă înstristează mai mult cei care, în jocul lor de-a maturitatea, îşi pierd inocenţa şi surâsul cristalin; cei care nu au părinţi să vadă cum moare copilăria în pruncii lor; cei care nu ştiu să preţuiască momentul care, o dată pierdut în neant, nu va putea constitui o amintire la care să zâmbeşti peste ani.
Ieri, aşteptând la coadă într-un oficiu poştal oarecare, ascultam amuzată întrebările adresate de către un prichindel doamnei din spatele ghişeului. Ridicat pe vârfuri, se ţinea hotărât de marginea înaltă a tejghelei şi o fixa cu ochii lui mari, sorbindu-i explicaţia despre ce este acela un cod poştal şi dacă, întradevăr, scrisoarea lui va ajunge la destinaţie chiar dacă el nu a ştiut să completeze acea căsuţă de sub adresa destinatarului.  
Îl privesc apoi împăturindu-şi meticulos hârtia pe care avea notată adresa, aşezându-şi pixul pe şnurul prins la gât şi, ridicându-se pentru ultima dată pe vârfuri, îşi luă plicul şi fugi afară, spre cutia roşie, aruncând o singură privire înapoi, cât să-i mulţumească doamnei, strigându-i „sărumâna!” cu glasul lui zburdalnic.
Mă întreb, oare, câţi dintre noi mai trimitem scrisori şi felicitări prin poştă Crăciunul acesta? Câţi ne mai oferim răgazul de a aşterne pe hârtie câteva rânduri de gânduri bune, de sincere urări? Mie una îmi pare rău că nu mai fac asta, fiindcă obişnuiam să mă identific cu acel băieţel, obişnuiam să corepondez cu copii din toată ţara, iar Crăciunul era una dintre ocaziile când poştăriţa îmi lăsa la poartă teancuri de scrisori, iar eu, după ce le citeam şi reciteam pe fiecare, aşezam felicitările colorate sub brad, privindu-le pe rând, gândindu-mă că primesc astfel în casa mea prietenii copilăriei mele. 




13 comentarii:

  1. Primiti colindul?
    Am plecat sa colindam
    Domn, Domn sa-naltam
    Cand boierii nu-s acasa
    Domn, Domn sa-naltam
    Cand boierii nu-s acasa
    Domn, Domn sa-naltam
    Domn, Domn sa-naltam

    C-au plecat la vanatoare
    Domn, Domn sa-naltam
    Sa vaneze caprioare
    Domn, Domn sa-naltam
    Sa vaneze caprioare
    Domn, Domn sa-naltam
    Domn, Domn sa-naltam

    Caprioare n-au vanat
    Domn, Domn sa-naltam
    Si-au vanat un iepuras
    Domn, Domn sa-naltam
    Si-au vanat un iepuras
    Domn, Domn sa-naltam
    Domn, Domn sa-naltam

    Sa faca din blana lui
    Domn, Domn sa-naltam
    Vesmant frumos Domnului.
    Domn, Domn sa-naltam
    Vesmant frumos Domnuluï
    Domn, Domn sa-naltam
    Domn, Domn sa-naltam

    Sa aveti Sarbatori Fericite! Cu drag, echipa mostwantedblog.org!

    RăspundețiȘtergere
  2. si cand ma intrebi asta, te referi la...? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Faptul că începi aiurea să comentezi, doar să te afli în treabă .

    RăspundețiȘtergere
  4. dacă îţi poţi susţine acuzele cu dovezi, s-ar putea să-ţi şi răspund! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. "Nu e nimic poetic aici; e doar dezgust si puţină prostie.", precum si sinceritate...
    Nimeni nu ți-a cerut părerea .

    PS: Știi, se spune că în fiecare critic se află un poet ratat .

    RăspundețiȘtergere
  6. Măslină, chill cu ironiile, eu d-astea ca tine consum la aperitiv! ;) Gândeşte numai, dacă eram întradevăr răutăcioasă, aş fi votat articolul? Una dintre particularităţile genului liric o reprezintă sinceritatea, transmiterea de către eul liric a unor stări, sentimente, bla bla. Tu, care ai pretenţia a scrie versuri, ar trebui să şti. Comentariul meu nu era, deci, decât un joc de cuvinte. L-ai interpretat eronat, poate fiincă eşti obişuintă să fii criticată pentru ceea ce scri...? I am just saying... dacă voiai să-mi transmiţi ceva, de ce nu ai făcut-o pe fain, să înţeleg că le-ai transmis înţepături pe blogurile personale tuturor care ţi-au criticat articolul?

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, cred că aşa a şi făcut. Lolz.

    Da' stai că aveam o întrebare legată de articolul tău. Deci. Ce te face să crezi şi să spui că faptul de a aşterne cuvinte pe hârtie le şi face pe acestea brusc mai adevărate, din inimă, curate et al?

    RăspundețiȘtergere
  8. P.S. "Comentariul dvs. va fi vizibil după aprobare" AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

    RăspundețiȘtergere
  9. dAImon, bun venit pe blogul meu! dupa cum vezi, toate comentariile primesc aprobare! :P
    Articolul nu spune ca urarile facute prin sms/mail, etc nu ar fi sincere, insa da, imi sustin ideea ca efortul de a scrie o scrisoare cuiva drag, de a-i asterne pe hartie ganduri (cu pixul, nu tehnoredactare) e un gest special, impune mai mult efort, e mai intim si deci... "mai adevarat"! :D

    RăspundețiȘtergere
  10. oups...acum am citit postul. foarte frumos. good old times. mersi pentru tot. love you very very much. elena

    RăspundețiȘtergere
  11. Krin:

    E drept, daca-i scrisoare sunt de acord ca efortul de a scrie reprezinta o buna masura prin care sa judecam buna intentie si sentimentele limpezi.

    Insa cand ziceam "pe hartie" ma gandeam mai degraba la cartile postale si felicitarile care incep sa fluture in toate directiile in graba sarbatorilor, trimise ca sa fie. Pline de urari de complezenta si cu un continut total sub 50 de cuvinte. Nu mi-e clar cat de sincere sunt alea.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ah,da,dar eu nu la acelea faceam referire (din nou). Tocmai de aceea am exemplificat prin intamplarea cu copilul si am amintit de propria-mi copilarie, ca sa accentuez ideea de sinceritate si de implicare emotionala in actul scrierii.
    La multi ani! si petrecere frumoasa!

    RăspundețiȘtergere