Mai e putin, dar pare asa mult...

Am obosit. Fizic, psihic. Sper doar ca toate eforturile mele sa merite, sa aiba o finalitate satisfacatoare...

p.s. Batraneii i-am surprins in drum spre casa, zilele trecute. Mi s-a parut asa frumos faptul ca mergeau de mana, chiar daca au o varsta considerabila. Si imbracati asortat aproape, senini si linistiti. M-au facut sa zambesc in acea zi si sa sper ca mai sunt si oameni care-si traiesc frumos viata.

Episodul 24

Maria privea absentă jocul ştergătoarelor şi  lupta lor inutilă de a opri fulgii de nea în a se aşeza pe parbriz. De fapt, dincolo de ei, tânăra privea silueta bărbatului ce cumpăra flori. Probabil era încă un cadou în plus pentru soţia lui. Oftă dezamăgită, fapt ce o scoase din reverie. De ce o afecta acest lucru? Dar nu avu timp să-şi analizeze emoţiile, că Ştefan deschise portiera din spate pentru a aşeza florile pe banchetă. Apoi, frecându-şi palmele îngheţate, îşi reluă locul din dreapta ei.

-          Şi ce ziceai de băieţii ăia?

-          Care băieţi? Întrebă Maria, neluându-şi privirea de la drum.

-          E, hai. Minţi lupul bătrân?trebuie să existe un băiat care să-ţi tulbure gândul, care sî fie explicaţia privirilor tale visătoare pe care adesea  ţi le surprind.

Maria simţii cum obrajii îi luară foc şi, încleştându-şi degetele pe volan, încercă să pară convingătoare:

-          Am preferat să mă concentrez asupra studiilor. Nu există nimeni la care să mă gândesc, Vi se pare … râsul lui îi întrerupse pleodaria.

-          Maria, priveşte-mă.

-          Drumul este acoperit de polei, trebuie să fiu atentă…

-          Maria, priveşte-mă am zis, îşi repetă el rugămintea pe un ton schimbat, calm şi cald.

Tânăra îl privi surprinsă. Nici nu băgase de seamă când în braţele lui apăru un buchet de frezii albe.

-          Ce înseamnă asta?

-          Opreşte maşina şi am să îţi explic.

Ea scutură energic capul în semn de refuz şi continuă să privească drumul. Nu putea să gândească. Nu voia să gândească! Câteva minute conduse în tăcere. Într-un final, respiraţia părea să-i revină la normal.

-          Imi cer scuze pentru reacţia mea nesăbuită. Vă mulţumesc pentru gestul frumos de Moş Neculae… eu… eu nu mă aşteptam să primesc ceva, cu atât mai puţin din partea dumneavoastră. Probabil aţi cumpărat flori pentru toate femeile din familie, eu…

-          Nu – fu răspunsul lui pe cât de scurt, pe atât de cuprinzător.

-          Nu?

-          Maria, opreşte maşina să putem discuta, îi vorbi el din nou cu acel ton cald, profund şi îşi aşeză mâna acoperind-o pe a ei, pe volan, simţindu-i tremurul abia stăpânit. În faţa acestui gest, orice obiecţie logică pe care Maria încerca să si-o construiască în minte era sortită pieirii asemenea fulgilor de nea căzuţi pe parbriz.

Viră stânga şi oprii maşina la un capăt de stradă, lăsând tăcerea şi semi întunericul să se aştearnă între ei. Îi fu necesare câteva momente lungi să-şi facă curaj să-l privească. Cand a vrut sa deschidă gura să îşi repete întrebarea, buzele i-au fost strivite cu un sărut. Şi apoi altul. Şi încă unul. Lacom. Grăbit să o posede, gura lui i se deschise peste a ei, îndemnând-o să facă acelaşi lucru. O cerceta pasional, gustând-o aproape violent. Când amândoi simţiră că rămân fără aer, încetinii freamătul nebun şi el îşi plimbă buzele peste ale ei, sărutându-i-le pe rând, coborând apoi spre obraji, pe bărbie, pe lungimea fină a gâtului ei, ajungând la linia decolteului. Realizând asta, Maria se trase de lângă el, aproape strigând:

-          Nu!  Şi îşi întoarse privirea pentru a-şi ascunde lacrimile…

Gratuation

Bine a zis cel care a avertizat că de anumite lucruri devii conştient abia după ce ele devin trecut... amintirea zilei de astăzi sper să-mi rămână mult timp în memorie. În suflet o voi purta oricum. Oficial, sunt absolventă. Am finalizat cu bine trei ani de studii universitare. Cel mai probabil, vor urma încă 5... dar niciunul ca cei ce tocmai s-au încheiat. Sunt sigură, şi asta pentru că nu voi avea aceeaşi colegi, aceeaşi profesori. Omul sfinţeşte locul. De ei îmi va fi dor, nu de zidurile albe şi reci ale facultăţii.
A fost o zi deosebită, iar cele mai potrivite cuvinte pe care le găsesc în acest moment pentru a o descrie sunt cele pe care - cu sinceritate şi drag - le-am adunat în discursul pe care l-am susţinut astăzi (emoţionată, recunosc) în faţa tututor...

Stimaţi profesori, parinti, colegi, distinsi invitati …

Ma bucur sa vad ca ne aflam intr-un numar asa de mare aici pentru a sarbatori acest eveniment deosebit si important, in special pentru noi, studentii. Este poate clipa pe care toti am asteptat-o timp de 3 ani de zile si este cea in care un vis al parintilor nostri se implineste.

Acestora, în numele colegilor mei, vreau sa le multumesc pentru că ne-au indrumat pasii pe aceasta cale si ne-au sustinut in anii de facultate, pentru ca ne-au trezit in fiecare dimineata la timp sa ajungem la cursuri si pentru ca ne-au fost alaturi in toate momentele noastre importante, inclusiv astazi, aici.  Ei sunt cei care astazi merita aplauze (pauza pentru aplauze).

Formarea şi dezvoltarea noastră în cadrul Universităţii Valahia ne-a dat ocazia să cunoaştem oameni minunaţi, de la care să învăţăm continuu cum să devenim adulţi şi buni profesionalişti într-un mediu academic competitiv, un mediu cu aspiraţii înalte. De aceea, profesorilor nostri le multumim pentru ca ne-au oferit ocazia sa descoperim lucruri noi, care ne vor folosi in activitatea ce urmeaza, pentru ca au transformat relatia rigida student – profesor intr-una de comunicare deschisa si prietenie si pentru ca ne-au format ca oameni şi nu au ezitat sa ne traga de urechi cand a fost cazul (a se vedea restantele cu care unii din noi au avut de muncă), dar şi sa ne bata prieteneste pe umar si sa ne zambeasca aprobator, lucruri mici, dar care ne-au ajutat enorm. Le multumim si lor! (pauza pentru aplauze)

Dragi colegi, sa nu uitam de toate momentele placute pe care le-am petrecut impreuna, care ne-au oferit o experienta de viata atat de necesara la aceasta varsta de maturizare. Alaturi am trait si bune – plimbări şi petreceri, si rele – sesiuni şi probleme personale, dar mai presus de toate am reusit sa legăm prietenii ce sunt convinsă ca vor rezista in timp. Consider ca dupa aceşti 3 ani de studiu, toti meritam sa absolvim!

Astazi este un moment de sfarsit si totodata un nou inceput, o noua viata ne asteapta. Este momentul cand cele acumulate pe bancile scolii vor fi puse in practica si vor legitima valoarea castigata in timpul facultatii. Noi avem astazi nu numai pregătirea necesară unor buni economişti, ci şi capacitatea de a reusi în viaţă. Cu siguranţă, după numeroasele examene prin care am trecut si experienţa căpătată în anii de facultate, suntem pregătiţi să facem faţă obstacolelor care ne vor astepta de acum înainte. În definitiv, “omul de mâine e format de bătăliile de azi!”.

Imi doresc sa ne intalnim cu totii peste 10 ani aici, la fel de entuziasti, zambitori si veseli, chiar daca drumurile noastre in viata se vor desparti. Unii probabil vor dori sa profeseze în domeniul în care ne-am specializat, altii vor pleca peste hotare, dar sper că cei mai mulţi isi vor continua studiile in Târgovişte sau in alta parte. Tuturor, mult succes!

Va multumesc şi bafta la licenta!

Probabil m-am nascut in epoca gresita...

Am vizitat deja de trei ori până acum Castelul Peleş, însă l-as revedea iar şi iar şi tot nu m-aş sătura să-i admir frumuseţea, să descopăr lucruri noi, înscrise în pereţii lui încărcaţi de istorie, de artă. Sper ca vara aceasta să-l revăd. Da… mi-ar plăcea mult să mă plimb prin încăperile lui înalte, să-i inspir mirosul de lemn vechi şi să păşesc cu grijă, de teamă că treptele vor scârţâi sub paşii mei păgâni şi vor trezi spiritele din castel...