miercuri, 27 noiembrie 2013

asteptari



    Am fost naiva sa cred ca, refuzand sa mai scriu, voi fi mai puternica. Ca daca nu-mi las anumite ganduri sa prinda glas, ele se vor stinge intr-un final. Dar ce foc nu lasa urme? Cel sacru, cel demonic, cel uman – toate ard. Arsurile sunt rani dureroase. Multe dintre ele nu se cauterizeaza.
    Am fost naiva sa cred ca, iubind, voi fi la randul meu iubita. Am framantat cu mainile goale gand dupa gand si dor dupa dor si le-am cladit drept caramizi intr-un templu al iubirii. Dar prea multa iubire te-a departat de mine, ridicandu-te spre inalt. Jos, furnicile tropaie amarate cu ochii la stele si plang dupa paiete de foc. Tu nu vezi durerea din ochii mei pentru ca… refuzi sa ii vezi.
    Am fost naiva sa cred ca, luptand pentru ceea ce-mi doresc, voi dobandi. Pana si Napoleon a fost invins la Waterloo, ce sanse aveam eu in fata inimii tale implacabile? In dragoste e ca si in razboi: vai de cei invinsi!
Am fost naiva sa cred ca, daca am supravietuit o data, voi razbi mereu. Ca imi voi zgaria genunchii la fiecare cazatura, dar ca ma voi ridica si-mi voi continua drumul, ca un incas ratacit in timp, manat de o forta invizibila prin Valea Lacrimilor. El indura tot in drumul sau spre munte, spre ruinele templului distrus. Nu-i pasa, stie ca la rasaritul soarelui, mormanul de ruine se transforma si-si recapata stralucirea pe care sufletul lui o reclama. Acolo, pe treptele sinagogii, aproape de zeii sai, isi va ingrijii ranile.
    Si sunt in continuare naiva…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu