Îţi spun că te iubesc, tu ştii, dar vrei a-ţi dovedi
că iubirea-i pentru tonţi, pentru cei slabi.
Nu e aşa! Nu e cum crezi tu!
Nu ai dreptate atunci când îmi spui nu...
Cum poţi să râzi în faţa mea când sufletul meu plânge?
Doar să te văd? O, asta nu-mi ajunge!
Că te ador, ţi-am spus odată şi-am greşit,
n-am să repet, te las să fi fericit!
Căci dacă fericirea ta nu sunt eu – mi-e greu –
Dar oare mai contează? mi-ai dovedit, nu esti al meu!
p.s. Poezia nu-mi descrie starea de spirit actuală, însă posibil ca măcar unul (sau mai degrabă una) dintre voi să se regăsească în aceste versuri. Sper să vă placă! ttyl! :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu