Episodul 19

      Aurea privea pe furiş profilul lui Damian. Îi simţea mâna caldă peste mâna sa, umerii lor se atingeau în răstimpuri. Cât îşi dorea să-i poată spune despre situaţia Mariei, să discute cu el, să o sfătuiască cum să procedeze în continuare. Simţindu-se privit, acesta se întoarse zâmbind, întrebând-o în şoaptă:

- Ce este?

- Nimic, şopti şi ea, scuturându-şi uşor capul, ca pentru a-şi alunga gândurile, apoi şi-l rezemă de umărul lui, prefăcându-se că urmăreşte filmul ce rula pe ecranul uriaş. Damian îi sărută mâna, îi mângâie părul şi o cuprinse în braţe.

         Aura oftă. Cât de fericită ar fi trebuit să se simtă în aceste clipe şi, totuşi, cât de departe era de acest sentiment. Cum de ajunsese Maria în această situaţie? Cine era tatăl micuţului ei? Nu îi dezvăluise identitatea lui, dar îi dăduse de înţeles că era o persoană influentă în oraş. Să însemne asta că este şi mai în vârstă? Um zumzet de râsete izbucni în sală. Damian râdea şi el, iar Aura zâmbi încurcată, nedorind să dea de gol faptul că habar nu avea evoluţia filmului. Privea ecranul, însă ochii ei percepeau alte imagini, frânturi de amintiri şi discuţii purtate cu Maria. Maria... oare va mai avea şansa să trăiască astfel de momente, ca ţinutul în braţe într-o sală de cinema întunecată de către un tânăr îndrăgostit? Îşi va mai putea deschide sufletul în faţa cuiva după ce îşi va pierde pruncul? Of, dar Maria nu dorea să renunţe la copil. Îi citeşte asta în priviri, în zâmbetul ce i se aşterne pe chip atunci când îi vorbeşte de micuţul ei. Şi e mai puternică decât crede. Doar că îi este prea frică să vadă asta. Nu ar fi fost nici prima nici ultima mamă care îşi creşte singurul copilul. Şi va primi ajutor. Dar cum să o convingă să renunţe la avort? Şi totul se întâmplă aşa repede... Dar oare avea ea dreptul să influenţeze astfel de lucruri? Maria se temea nu numai de reacţia lui, ci şi de cea a părinţilor. Aura înţelesese că erau mai în vârstă, prietena ei fiind cea mai mică dintre fraţi. Oameni rigizi, de modă veche, conservatori. N-ar fi acceptat ideea ca fiica lor să păteze imaginea familiei cu un „copil din flori”.

     După film, în timp ce se îndreptau spre parcare, Damian încercă să o liniştească.

- Va fi bine.

- Ce anume? Încercă Aura să disimuleze că nu ştie despre ce poate fi vorba, însă Damian îi citi cel mai probabil neliniştea din suflet. Privindu-i ochii, ştiu că nu avea de ce să mai nege că ceva o frământă. De unde şti?

- Pentru că te cunosc. Şi am încredere în tine.

- Poate... dar mă tem că de această dată nu va fi suficient doar atât.

- Poate că va fi. Ai credinţă.

- Credinţă? Repetă Aura ca pentru sine, în mintea ei ivindu-se o idee. Poate că, totuşi, nu era totul pierdut. Deşi Maria avea programarea făcută pentru a doua zi, merita să încerce. Mulţumesc! Zâmbii ea cu faţa luminată şi se ridică pe vârfuri să îl sărute.