În culori ...

Îmi vine greu să cred că se împlinesc doi ani de când am scris aceste versuri. Ce diferit stau lucrurile acum! Adevărat se spune, timpul poate schimba multe! (în bine)

Hai să jucăm un joc. Un joc e o speranţă.
Să privim în noi, să punem în balanţă.
Eu te văd în culori, tu cum mă vezi?
Închide-ţi ochii, trebuie doar să crezi!
Priveşte-mă prin întuneric, proiectează-mă în lumină.
O simţi? vechea emoţie clandestină...
O recunoşti?
Era frumos odată - ţineai în braţe o fată,
Avea pleoape închise, respiraţie înceată;
La pieptu-ţi se odihnea ea, care
Adormea încet după o dulce abandonare.
Nu ştia să-ţi spună ce mult te mai iubeşte...
Spera că, dacă totul îţi dăruieşte, va fi bine,
Te va avea pe tine...
Mai ştii? Sau ai uitat voit?
Surâsul ei, gândul şoptit...
Mai ştii? Sau poate chiar nu-ţi pasă,
Inima ta e încă odioasă!
Frumoasă?
Nu, ea nu era frumoasă.
Cu ochii mari, privirea-i drăgăstoasă,
Te cuprindea cald într-o îmbrăţişare,
Te săruta pe buze cu ardoare!
Azi degeaba sufletul ei te cheamă:
Eşti mut, eşti orb, eşti vis ce se destramă...