- Nu înţeleg...
- ... Ştefan Istrate este un bărbat respectat în acest oraş, continuă Maria firul amintirilor, ignorând întreruperea prietenei sale. Tatăl său, fondatorul celui mai mare şi de succes cabinet de avocatură din această parte a ţării, a devenit asemeni unei embleme, imaginea acestui oraş. Fratele său, Silviu, este avocat şi profesor universitar în drept juridic. Iar Ştefan – se oprii ea venindu-i greu să-i pronunţe numele – Ştefan este membru al Baroului Bucureşti şi administratorul propriei afaceri de imobiliare. Are 42 de ani, e căsătorit de 12, are un băiat de 10 ani şi... Maria nu mai putu continua. Lacrimi amare i se prelingeau pe obraji, înnecând-o. Plângea în tăcere, cu capul plecat. Într-un târziu, Aura înţelese:
- Ştefan Istrate este tatăl copilului tău, nu e aşa? Doamne, Maria!
- Nu mă judeca, te implor. Nu şi tu, ar fi prea mult!
Aura îşi îmbrăţişă strâns prietena, legănând-o uşor. Nu o putea judeca, nu avea niciun drept. Nu putea înţelege cum lăsase Maria lucrurile să degenereze în aşa ceva, însă aflase că uneori dragostea putea fi înşelătoare. Oarbă. Ucigaşă? Căci pruncul Mariei, deşi zlămisit din iubire, avea să fie ucis de normele rigide ale unei societăţi care i-ar fi decis destinul din prima clipă a existenţei sale: un bastard marginalizat, născut în păcat, condamnat să plătească păcatele morale ale părinţilor lui.
Like ! :P A.
RăspundețiȘtergere