duminică, 27 martie 2011

Femeia, bărbatul şi ... amantul!

       Nu, nu este vorba de vreun banc sau vreo poantă nesărată, este doar titlul cărţii pe care mi-am cumpărat-o săptămâna aceasta. „Femeia, bărbatul şi amantul” este o culegere de reflecţii, proverbe, maxime şi cugetări alese de Ion Mărculescu, o lectură destul de interesantă, aşa cum afirmă însuşi autorul: „Niciodată nu putem fi de ajuns de recunoscători celor care de-a lungul mileniilor, şi-au adus măsura la îmbăgăţirea oceanului de înţelepciune al proverbelor, maximelor şi zicătorilor din care, cu umilinţă şi recunoştiinţă, desprindem o părticică în filele acestei cărţi”. Pentru cei cărora am reuşit să le stârnesc interesul, am selectat câteva citate, pe care le-am considerat mai cu luare aminte...


Femeia:
„Aceea ce n-a iubit niciodată, n-a trăit niciodată!” (proverb englez)
„Bărbatul are ochi să vadă, femeia are ochi să fie văzută!” (proverb românesc)
„Barbatul duce greul, dar femeia e temeiul.” (proverb românesc)
„Casa nu e fundamentată pe pământ, ci pe femeie.” (proverb olandez)
„Cea mai frumoasă jumătate a lumii sunt femeile.” (F. Calbollero)
„Cinstiţi femeile! Ele împletesc şi ţes trandafiri cereşti în viaţa pământească!” (proverb indian)
„Curajul este printre cele dintâi unităţi de măsură cu care femeile apreciază iubirea unui bărbat. Ele simt ce luptă mare îi aşteaptă!” (I. Vlasiu)
„Din dragoste pentru femei s-a născut tot ce e mai frumos pe lume.” (M. Gorki)
„Există un personaj deasupra femeii frumoase: femeia frumoasă şi modestă.” (Pitagora)
„Femeia e jumătatea bărbatului.” (citat armenesc)
„Femeia este aprigă în ură şi crudă în răzbunare, pentru că ştie bine a iubi!” (V. Pagon)
„O fată săracă poate da mai mult decât are.” (G.B. Shaw)


Bărbatul:
„Bărbatul e capul, femeia e sufletul!” (proverb românesc)
„Bărbatul e potop, femeia lac.” (proverb armenesc)
„Bărbaţii judecă după principii. Judecata femeii e iubirea sa: pe cel pe care nu-l iubeşte, îl condamnă!” (Schiller)
„Când poţi spune pentru ce iubeşti o femeie, n-o iubeşti cu adevărat.” (G. Ibrăileanu)
„Ziua se ceartă bărbatul cu femeia, dar noaptea se împacă.” (proverb polonez)
„Vorbele funt femei, faptele sunt bărbaţi.” (proverb românesc)
„Valoarea bărbatului se află în vitejie, în îndrăzneală, în bunăvoinţă şi înţelepciune.” (Zakani)


Amantul:„Amorul, ca şi soarele, e un singur moment la zenit: momentul primului da.” (G. Ibrăileanu)
„Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!” (Seneca) - nu pot să nu fac menţiunea că „Ut ameris, ama!” reprezintă de mai bine de trei ani citatul meu de suflet...
„Dintre toate durerile, cea mai grea este a iubi în zadar!” (proverb universal)
„Fructele interzise sunt cele mai dulci.” (proverb universal)
„Îndrăgostiţii care se ceartă, se adoră!” (proverb francez)
„Nu dori imposibilul.”(proverb grecesc)
„Nu este greu să te îndrăgosteşti, dar este greu să-ţi mărturiseşti dragostea...”(A. de Musset)
„Riscul de a iubi e o chemare”(M. Voiculescu)
„Sufletul nu-l da decât cui îţi dă sufletul lui. Altfel, rămâi fără nimic!” (N. Iorga)
„Uneori, despărţirea este mai bună decât dragostea.”(proverb arab)
„Vechile iubiri nu părăsesc niciodată trupurile care le-au adăpostit.” (H. Mann)

Sper să vă fi plăcut!

Un comentariu: