sâmbătă, 17 septembrie 2011

Mă paşte o primejdie… „dezamăgire” îi este numele!

Dezamăgire de sine, de cei din jur, de viaţă. Ar trebui stabilită o lege a numărului maxim privind decepţiile pe care un om le poate îndura. Singurii care s-ar opune ar fi, desigur, producătorii de antidepresive şi groparii. Doar trebuie să câştige şi ei un ban cinstit! S-ar mobiliza într-un protest grotesc, purtând pancarde cum că astfel distrugem echilibrul natural sau că încurajăm folosirea etnobotanicelor.
Prostii!
          Vreau să-mi trag pătura până sub bărbie şi să citesc un volum de-al lui Bacovia. I-am citit „Plumb” prin liceu, dar sunt sigură că acum – dacă l-aş reciti – ar căpăta alte valenţe.
Dar cine să aibă timp pentru aşa ceva…?!

Nihil  (George Bacovia)

Ce trist amor
Să vrai,
Să stai,
Cu cei ce mor.

Si ce avânt
Să treci,
Pe veci,
Într-un mormânt.

Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...
Mister,
În cer,
Si pe pământ.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu