Întâia oară am
citit despre el. Încercam să-mi imaginez ostaşi obosiţi, răniţi sub zidurile
lui reci; sau ostaşi viteji, luptând pentru ţară sub zidurile lui protectoare. Mi-l
închipuiam măreţ, cu turnuri avântate falnic spre linia orizontului, dominând peisajul,
făcându-se remarcat de dincolo de pădurea de brazi ce-l înlănţuia, parcă încercând
să-l ascundă. Zadarnic. Atemporal, sub zidurile lui istoria se scria,
romancieri se inspirau, iubiri se consumau, dar el rămânea pasiv, scrutând placid
existenţa noastră efemeră. Citeam „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” şi încercam să văd prin ochii lucizi ai lui Gheorghidiu o lume necunoscută
mie.
Legendă şi
istorie, fantezie şi concret, toate s-au împletit într-o zi însorită de aprilie
când, ridicându-mi privirea cercetător, am rămas pentru câteva momente în
aşteptare. Încercam să-l recunosc, era el asemenea închipuirilor mele?
Veritabilă
cetate medievală, Castelul păstra multe elemente ale arhitecturii gotice,
care-i confereau un iz tenebros, obscur, dar fascinant deopotrivă. I-am urcat
scările timid, atentă pe unde îmi port paşii, conştientă fiind că şterg astfel
urme ale unei lumi de mult apuse. Şapte secole sprijinite pe zeci de trepte şi
iată-l acum statornic, deschizându-şi uşile din lemn masiv în faţa mea…
Oh, aş reveni
la tine oricând, de mii de ori, şi tot n-aş putea să-ţi aflu taina. Ţi-aş alerga
pe coridoare, râzând strident să te trezesc. Aş bântui prin odăi, pândind prin unghere
vreun freamăt nelumesc. Apoi, sleită de puteri aş reveni în curtea ta
interioară, cerându-ţi ocrotire, căci zidurile tale ştiu că mă vor ascunde
privirilor trecutului meu. Dar tu mă vei privi neînduplecat, ca pe o altă
copilă cu părul despletit ce la fel te-a mai rugat. Mă vei alunga hain,
târându-mă pe lespedea rece. Îndârjită, m-aş răzvrăti şi eu, alergând spre „fântâna
suspinelor” şi adâncindu-mi până la cot mâinile în apa cristalină. Aş bea cu
nesaţ din căuşul palmelor mele, aş bea încă o dată şi apa mi-ar curge pe faţă, pe
trup, spre pământ. S-ar întoarce la tine, în neagra glie, iar gâtul m-ar arde
în timp ce sufletul ar tremura cu spasme, s-ar răzvrăti pierdut.
Târziu, sub
răgazul nopţii, învelită în ziduri de cetate, aş adormi plângând tacit.
M-am lepădat
de tine, tu oare ce-ai simţit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu