Împăcarea

Gabriel îşi scoase sacoul deja şi îşi descheia meticulos nasturii cămăşii. Ioana îşi umezi buzele, nervoasă, încercând să nu bage de seamă abilitatea degetelor lui lungi şi puternice. Cămaşa se desfăcu într-un final, scotând la iveală un piept musculos, acoperit de un păr negru şi creţ şi nu se putu abţine să nu se întrebe cum ar fi fost să-şi cufunde degetele prin el.

Făcu un pas înainte, iar ea se dădu înapoi cu prudenţă.

- Când eşti indecisă, te poţi lăsa în voia legilor naturii, spuse el molatic.

            Ioana nu mai avea unde să se retragă. Patul, cu atracţiile sale, îi atinsese picioarele. O trase la piept şi îşi coborî capul pentru a-i adulmeca gâtul.

- Putem continua disputa, însă, până la final, zise el sărutându-i gâtul şi apoi aşezându-şi buzele peste ale ei, vei pierde.

            Un geamăt înnăbuşit îi confirmă spusele. Sărutul lui apăsat şi lacom o făcu parcă să-şi piardă puterile. Îl luă de gât pentru a se ţine şi, drept mulţumire, îşi arcui trupul, lipindu-se de partea lui frontală.

- Hmm, ce bine e…

            Cuprinzându-i şoldurile, o trase şi mai mult spre el.

- Te doresc!

            Fără a putea articula vreun cuvânt, cu răsuflarea tăiată, Ioana încuviinţă.

            În întuneric se auzeau şoaptele buzelor care se căutau, ale pielii lor care se frecau de aşternuturile mătăsoase…