Îi spun adresa fără să-l privesc, ocupată fiind să-mi aşez cele două pungi pe bancheta din spate; una conţinea cumpărături, cealaltă o prăjitură pe care abia aşteptam să o savurez.
- Pe unde vrei să o luăm?
- Mi-e indiferent, răspund politicoasă şi mă poziţionez cuminte pe locul meu.
După nici 50m, era încă în dilemă.
- Să-mi spui pe unde vrei să o luăm.
- ?!
Încerc să schiţez un zâmbet.
- Pe la catedrală, e ok?
- Da.
Tăcere pentru câteva clipe. Eu îmi făceam de lucru cu telefonul.
- Ai fost să-ţi faci cumpărăturile?
Ridic ochii şi-i surprind privirea în oglinda retrozivoare.
- Da…
- E multă lume în Kaufland?
- Acceptabil pentru această oră…
- Aaaa, ştiai că nu e multă lume şi d-asta ai venit acum să-ţi faci cumpărăturile.
- Nu chiar…
Privirea lui îmi aştepta răspunsul. M-am văzut nevoită să continui.
- Am fost la facultate să văd rezultatele admiterii la master şi fiindca eram în zonă, am zis să fac şi câteva cumpărături.
- Şi ai intrat?
- Da, bineînţeles.
- Păi ce medie ai avut?
- 9.53 …
- Înseamnă că te duce capul!
- ?!
Sper că nu se aştepta să îi mulţumesc pentru „compliment”. Zâmbesc politicos. În secunda următoare mă chinuiam să îmi reaşez pungile pe banchetă. Dacă prăjitura mea păţise ceva, voi avea grijă să-i stea şi lui în gât următoarea masă.
- Scuză-mă, te rog, dar era roşu!
Păi dacă stai să te uiţi la mine în retrovizoare, buei Einstein!
- Nu face nimic…
- Ai dat licenţa anul ăsta?
- Da, în iulie…
- Eu am terminat anul trecut, dar nu am mai dat la master. Mi se pare că fetele sunt mai căutate în domeniul ăsta, au mai multe şanse.
- Ce specializare ai fost?
- Finanţe bănci. Tu?
- Asemenea.
- Şi lucrezi într-o bancă?
De parcă băncile aşteaptă absolventele să-şi ridice diploma ca să le intindă covorul roşu până la back office.
- Încă nu. Dar sunt ok aşa cum sunt.
- Lucrezi?! Mă fixează din nou cu privirea, surprins sau admirativ, nu îmi pot da seama.
- Da.
- Şi ce lucrezi?
Zi vânzătoare la tarabă în piaţă! Zi, zi, zi!
- De acasă… dificil de explicat, afacerea mea ţine mai mult de mediul online.
- Aha… mă aprobă el, mişcându-şi capul în sens afirmativ. Mişto, bravo!
- Mulţumesc. Aici, pe dreapta, unde poţi parca, am să cobor şi eu.
Îi plătesc şi, luându-mi grijulie sacoşele, dau să cobor.
- Poate ne mai vedem! Îmi zâmbi el larg.
- Da, poate… şi închid uşa puţin prea categorică. O fi crezut că fac videochat?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu