Oamenii dezamăgesc. Mai devreme sau mai târziu fiecare din noi primeşte această lecţie de la viaţă. Unii o acceptă ca atare, alţii refuză să o înţeleagă, ca şi cum negarea i-ar proteja în vreun fel. Dar nu. Orice am face, vom fi dezamăgiţi şi vom continua să dezamăgim oricât ne-am impune contrariul. Lamentările de genul „ce-am făcut eu să merit asta?!” nu-şi au rostul. Aproape nimeni nu merită să-i fie înşelată încrederea, dar totuşi acest lucru se întâmplă la fel de cotidian precum răsare şi apune soarele. Asemeni unor probe la care suntem supuşi, dezamăgirile ne ajută pe noi – atleţi într-o continuă cursă cu obstacole – să ne conturăm traseul. Pe unii îi doboară, pe alţii îi întăresc şi-i motivează să continue, să progreseze. Cu toate acestea, însă, nu există nicio garanţie că pierderile vor fi în vreun fel compensate…
