Jinduire

           Mi se întâmplă adesea, în ultima vreme, să privesc ceasul la ore fixe, să cred în vise, să mă las condusă de instinct şi imaginaţie. Ori, aşa ceva, nu-mi este caracteristic. Ascult muzică în funcţie de starea de spirit, nu îmi e teamă de emoţii noi şi sper. Un tăvălug de senzaţii mă deztabilizează complet, îmi modifică bioritmul şi – straniu – sunt total de acord cu asta.

Gând

        "... tu eşti un vis, iar visele dispar în zori, spărgându-se de razele răsăritului..."

Less than madness…

      N-am cărţi în bibliotecă câte complimente am primit în ultimele luni. De fapt, nu complimente, ci compliment, fiindcă de fiecare dată eram numită „o fată deosebită”. E, zău? Şi dacă sunt deosebită într-atât, cum de nu mi se întâmplă nimic deosebit? Mă sufoc în banal şi – nu înţeleg încă de ce – accept asta, deşi devin tot mai conştientă că voi regreta mai târziu toate aceste capitulări ale mele, toate aceste supuneri tacite în momente când, poate, ar trebui să mă răzvrătesc, strigându-mi dreptul la nebunie. Departe de a mă transforma într-o nonconformistă, visez să fac lucruri nebuneşti (sau poate normale în ochii altora), să simt că trăiesc din plin vârsta pe care o am. Căci timpul nu stă în loc pentru mine, să mă vindec de o teamă (mai mult sau mai puţin) nejustificată.

            Mi-am însuşit poate prea devreme rolul de „om mare”. Am renunţat poate prea curând să visez cu ochii deschişi. M-am pus poate prea devreme pe locul doi…

            Şi totuşi… aş fugi şi acum acolo unde glasul mut al evadării mele mă cheamă. Păcat doar că răsucesc de două ori cheia în uşă.  

Tu ai fost primul meu vers...

*
Fără durată... iubeşte-ma,
Mai minte-mă o dată, dar păstrează-mă!
Fără durată... ia-mă în braţele tale,
Vreau să alerg prin vis cu picioarele goale!
Fără durată... priveşte-mă bine,
Căci tot ce vezi e al tău, îţi aparţine!


**
Mult prea târziu şi-atât de frig afară
Ca să nu mă gândesc la noi,
La cum aş face dragoste cu tine iară
De-am fi în clipa asta din nou amândoi...


***
Dragostea se naşte din mine, din tine,
Din vise împărţite la doi!
Ea crede că-i rău când e bine...
Şi crede că-i bine când e rău!

Vis

Traim o iubire nocturna.
In care tu imi esti luna,
Iar eu indepartata stea.

Traim o iubire nocturna,
Ascunsa de lumea nebuna
Si ne hranim doar cu ce ne da ea.

Renasc zilnic din apusul de soare,
Imbratisez bolta si in bratele tale
Cad ca intr-o dulce abandonare.

Abisul de sub noi imi pare departe,
Plutesc iluzoriu in ancestral si poate
Iubirea chiar se naste din vise desarte.