Episodul 10

          După câteva minute, la masa lor se opriră un baiat prezentabil chiar – după consideraţiile Cătălinei – avea întotdeauna în colţul buzelor un zâmbet pe jumătate sincer, pe jumătate prevestitor de gânduri ascunse.
- Ce fac fetele?întrebă el în timp ce trase un scaun de la o masă alăturată lângă Aura. Tu, frumoaso, ce mai zici?se interesă el sărutând-o apăsat pe obraz şi luându-i mâna într-ale sale, în timp ce Bianca şi Cătălina îşi aruncau priviri mulţumite.
         Băiatul acesta, înalt, ale cărui trăsături ale feţei puţin colţuroase erau compensate de o statură atletică şi de o pereche de ochi de un verde întunecat, era Bogdan Panait, student în anul al doilea la medicină. Însă, pentru aceste fete, el nu era decât “Marius”, cel mai bun candidat pe care îl găsiseră pentru a deveni prietenul (măcar cu numele) al Aurei. Cătălina sporărăise îndelung alăturându-se planului, gândind că o pasiune ca a lui Damian şi a Aurei nu poate izvorî decât dintr-o iubire adevărată şi că Aura ar trebui să îşi asculte inima şi să îl caute ea însăşi pe Damian şi să îi propună împăcarea. Dar renunţa repetat la oferirea acestui sfat, amintindu-şi trădarea tânărului. În definitiv, îşi bătuse joc de sentimentele prietenei sale şi merita tratat ca atare. Aşadar, găsirea unui iubit provizoriu alături de care Aura s-ar putea afişa pentru câteva săptămâni ar trebui să ăi taie lui Damian acest elan de a se juca cu iluziile unui om îndrăgostit, mai ales că el era implicat într-o relaţie aparent serioasă cu o altă fată.
         Fuse scoasă din reverie de propunerea lui Bogdan:
- Dacă vreţi, vă pot însoţi chiar eu la mall. Am fereastră pentru următoarele două ore.
- Oh! Ar fi minunat! Se entuziasmă Cătălina. Poate voi găsi rochia pe care mi-o doresc!
- Oh! Noi sperăm să nu! O tachină Bianca. Căci îmbrăcată în peticul acela voi fi nevoită întreaga noapte să te păzesc de pofticioşi.
- Aaaa… deci recunoşti că aş arăta fenomenal! Se bucură ea, luând remarca prietenei sale ca pe un compliment.
- Haideţi! Le sugeră Bogdan, râzând şi el şi Aura de discuţia fetelor. Maşina e parcată mai în faţă.

          În mall, Bogdan nu le însoţea pe fete decât până la intrarea în magazine, el rămânând să le aştepte pe palier sau la magazinele cu profil sportiv. Dar de câte ori, alături de fete, se plimba între etaje sau între magazine, nu pierdea nicio oportunitate de a o ţine pe Aura de mână sau de a-şi petrece braţul în jurul mijlocului ei subţire. Departe de a se simţi îngrăgostită de el şi mai mult datorită remuşcărilor că se foloseşte de acest tânăr, în timp ce poate el îşi face sincere speranţe, Aura îi accepta aparent natural aceste manifestări de amorezat.
           Se aflau la etajul al doilea al mallului, când un ghiont al Biancăi o făcu să tresară, apoi atenţia îi fu îndreptată, de aceeaşi binevoitoare prietenă, undeva în faţă, unde Damian stătea puţin aplecat peste balustradă, privind spre etajele inferioare. „Cu puţin noroc vom trece prin spatele lui fără ca măcar să ne observe” gândii Aura, cu inima cât un purice, ale cărei planuri de a-l îndepărta pe fostul ei iubit se năruiau unul câte unul, umplându-i sufletul de cele mai controversate emoţii. Spre ghinionul ei, Damian se întoarse cu faţa spre ei. Neştiind că fuseseră observaţi încă de când urcau pe banda rulantă, Aura fu surprinsă când pe faţa lui nu citi nicio reacţie: nici gelozie, nici dezamăgire, nici măcar surpriza. Chipul său era total impasibil. Şi ea care îşi regreta amarnic toate planurile răutăcioase. Cu siguranţă el depăşise de mult momentul, ii era indiferentă, iar toate scenele de la facultate nu erau decât alte jocuri de ale lui. Se gândea la toate acestea posibilităţiîndurerată, dar asta îi dădu pentru moment puterea să îi susţină privirea când trecu pe lângă el şi să îl salute pe un atât de neafectat, încât nici măcar nu îi ridicare întrebarea „cine era acel tip în viaţa Aurei” pentru Bogdan.
        Damian, însă, privind-o încă de la etajul întâi, fu mai întâi încercat de bucuria de a revedea persoana iubită, ca în secunda următoare, observând mâna ei în mâna acelui necunoscut, mintea să îi fie tulburată de gelozie şi teamă... teama că întradevăr a pierdut-o. Aşadar, Aura îl uitase cu adevărat. Şi el care crezuse ca un prost că iubirea lor avea să depăşească într-un final orice obstacol. Şi cu cine îl înlocuise... cu un individ care nu-i inspira deloc îndredere. Se părea că acel „Marius” de care pomenise Bianca exista cu adevărat; şi el care sperase că nu fie decât o altă afirmaţie răutăcioasă de-a ei. În fiinţa lui, o adevărată luptă se dădu până când micul grup se aproprie. Nu voia ca Aura să îl vadă înfrânt. Privind în urma ei, îi venea din ce în ce mai greu să accepte ideea că pierduse pentru totdeauna pentru dragostea ei. Era momentul să decidă dacă va continua să lupte pentru a o recupera, sau să o lase să fie fericită... alături de un altul. Cumva, acest ultim gând i se părea de neconceput.