Damian o privea cu inima încleştată. Cu părul ciufulit şi ţinuta dezordonată, părea neajutorată şi rănită, iar ochii ei iritaţi de atât plâns îi provocau o durere aproape fizică. Se simţea vinovat pentru tot. Trebuia să nu o fi lăsat să plece de lângă el. Iar daca nu ar fi urmărit-o după ce a părăsit sala balului, Dumnezeule... nici nu voia să îşi imagineze!
- Ani... îi pronunţă numele în şoaptă şi se apropie să o cuprindă în braţe, dar ea se retrase speriată, ca un animal sălbatic surprins de lumina orbitoare a unor faruri în noapte. Cât îl durea să o vadă aşa...
- Ani, iartă-mă...
- Nu, îngână ea.
- Ba da, te implor, iartă-mă, toate astea... e numai vina mea!
- Ba nu. Aura încercă să îşi şteargă lacrimile, impunându-şi să nu mai tremure. Vinovata sunt numai eu. Tu nu ştii... e numai vina mea că Bogdan...
- Bogdan? Marius ...
- Nu, Bogdan. Bogdan este Marius, iar Marius nu există. Aura trase puternic aer în piept. Ei însăşi îi venea greu să fie coerentă. Te iubeam, Damian. Te iubeam mai presus de orice şi oricine. Şi tu... ce ai făcut cu dragostea mea, cu tot ceea ce însemnai pentru mine? Chiar nu am contat deloc pentru tine? Chiar era imposibil să mă poţi iubi? Să mă respecţi, măcar... nu meritam să fiu o „distracţie de o vară” până când ţi se reîntorcea acasă iubita. Nu meritam...
Damian îi cuprinse faţa în palmele sale, mângâindu-i chipul, ştergându-i lacrimile sărate.
- Ani, iubito, crede-mă... lucrurile nu au fost aşa. Îţi jur! Am tot încercat să îţi explic.
Aura îi cuprinse mâinile în mâinile ei mici, îndepărtându-le de pe chipul ei, dar continuă să i le ţină, frămându-le uşor. Nu erau duşmani. Dar nici iubiţi. Sosise clipa adevărului, iar sufletul ei tânjea după descătuşare.
- Lasă-mă să termin. Am rupt orice legătură cu tine, crezând că aşa voi uita. Dar a început facultatea şi devenise inevitabil să te reîntâlnesc. Iar tu continuai să mă cauţi... singurul lucru la care mă puteam gîndi e că, undeva, acasă, te aşteaptă o fată care nu merită ceea ce îi facem noi. Eu nu aveam niciun drept să intervin în relaţia voastră, eu am fost încă de la început doar... „cealaltă”!
- Ba nu. Nu ai fost pentru nicio clipă. Lucrurile cu Simina...
- Simina o cheamă? Întrebă Aura zâmbind trist. „Rivala” ei tocmai căpătase o identitate. Drăguţ nume. Dar, te rog, nu mă întrerupe. Mi-e deja destul de greu. Nu vreau să mă repet şi sper ca într-o zi să mă poţi înţelege... să mă pot înţelege cum de am putut face aşa ceva şi cât era să mă coste de scump! M-am gândit că dacă mă vei vedea alături de altcineva, vei înceta să te mai joci cu mintea mea... şi a ei. Bogdan s-a înimerit să fie acel „cineva”, dar între mine şi el nu s-a petrecut nimic. Până astă seară, când... izbunci în plâns. Simpla amintire a atingerii lui, a zâmbetului lui perfid o înfiorau.
Damian o cuprinse strâns în braţe. Abia acum începea să înţeleagă să pună lucrurile cap la cap. Continuă să o strângă în braţe şi să o legene, până când, într-un târziu, ea se linişti. O sărută pe frunte şi îi aşeză capul pe umărului lui.
- Simina a fost prietena mea pentru aproape doi ani. Lucrurile au mers bine între noi, nu pot nega, dar din primăvara trecută începuserăm să ne certăm practic din orice. Nimic din ce făceam nu era pe placul ei, eu deja îmi construisem un zid împotriva crizelor ei zilnice, deci şi împotriva ei. În iunie, imediat după ce am terminat sesiunea, mi-a propus să plecăm amândoi la părinţii ei, în Egipt, să ne petrecem vacanţa acolo. Dar am refuzat-o. Am rugat-o să se ducă numai ea, iar timpul despărţirii să ne folosească ca răgaz de a reflecta şi hotărî dacă vom rămâne sau nu împreună. Apoi te-am cunoscut pe tine... atât de dulce, de inocentă, de... tu! M-am îndrăgostit nebuneşte şi fiecare minut petrecut cu tine îmi părea special, doar pentru faptul că îl petreceam alături de tine. Rămăsesem însă conştient că Simina urma să se întoarcă şi aveam de dat explicaţii, atât în faţa ta, cât şi a ei. Din fericire, ea simplificase cu mult lucrurile. Cunoscuse pe cineva acolo, un tânăr dintr-o familie alături de care lucrau părinţii ei. Aşadar, venise în ţară pentru restul bagajelor şi pentru a încheia situaţia cu facultatea, transferându-se la studii postliceale în Cairo. Am ajutat-o şi în nici trei săptămâni o conduceam la aeroport. Am rugat-o să aibă grijă de ea, ea m-a rugat să lupt pentru tine.
- Îi povestisei despre mine?întrebă Aura cu ochii măriţi de surpriză.
- Da. Deşi eram despărţiţi deja. Îţi aminteşti acea zi, în parc? Am încercat să îţi explic totul, dar ai fugit...
- Am fugit... repetă ea în şoaptă, rememorând acea zi. Am crezut că...
- Sttt! O linişti el, strângând-o la piept. Nici nu îţi poţi imagina de câte ori am visat să te strând iar în braţe!
- Sper că măcar pe jumătate de câte ori am visat eu să fiu în braţele tale, şopti Aura şi Damian o sărută iarăşi pe frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu