Trecuse o săptămână de la acea nefericită întâmplare, despre care se încerca a se vorbi cât mai puţin. Bianca îşi dorea din tot sufletul să se întânlească cu Bogdan pentru a-i aplica singură o corecţie în timp ce Cătălina vedea acum în Damian un adevărat erou. Faptul că intuiţia nu o înşelase şi că pe cei doi îi lega o dragoste sinceră o bucura enorm, ca şi când ea însăşi ar fi fost protagonista acestei poveşti.
- Dar Răzvan unde este? Întrebă Victor, ridicându-şi pentru câteva clipe ochii din foile pe care le completa cu o viteză ameţitoare. Era ultimul an la psihologie, iar pregătirile pentru lucrarea de licenţă începuseră deja. Surprinzător, Bianca se dovedea interesată de cercetările lui, punându-i o groază de întrebări şi ajutându-l conştiincioasă cu materialele.
Cătălina se foi uşor pe scaun, răspunzând cu jumătate de glas:
- E plecat pentru două săptămâni...în cantonament. Probabil gândul că prietenul ei va găsi cât timp este plecat, pe altcineva, o măcina.
- Nu îţi face griji, o linişti Aura prinzând-o amical de mână. Nicăieri nu va întâlni un zâmbet mai fermecător ca al tău.
Cătălina zâmbi larg, ca pentru a întări spusele prietenei ei.
- Dar tu? Când ai de gând să te împaci cu Damian? Şi ce este, de fapt, între voi?o intervievă el, clipind complice.
Involuntar, Aura îşi întoarse privirea în direcţia magazinului, acolo unde Damian comanda pentru ei toţi. Parcă simţindu-se privit, acesta se întoarse brusc. Surprinzându-i privirea, îi zâmbi. Aura zâmbi şi ea, simţind o căldură moleşitoare deja binecunoscută cuprinzându-i întreg corpul.
- Bună, tuturor!salută o fată, oprindu-se la masa lor animată, în interiorul cafenelei din campusul universitar.
- Bună, Maria! O salută şi Aura entuziasmatp, invitând-o să li se alăture.
- Mulţumesc, poate data viitoare. Aura, te rog, poţi veni o clipă cu mine?
- Da, bineînţeles, aprobă aceasta integrată urmărind-o afară din încăpere.
- Cine este?intrebă Bianca puţin suspicioasă, privind prin peretele de sticlă cele două fete discutând lângă o alee mai puţin populată de studenţi.
- Aaaa... stai numai să îţi spun. Este o ciudată! Îşi începu Cătălina pledoaria şi se lansă într-o lungă expunere despre stilul vestimentar al necunoscutei.
- Eşti bine?întrebă Aura îngrijorată, privind chipul parcă prea palid, ochii parcă prea încercănaţi ai fetei.
- Mda... nu. Oftă adânc. Nu sunt deloc bine. Iartă-mă că intervin aşa, dar mă aflu într-o situaţie disperată şi nu am practic cu cine vorbi. Ştiu că nu am niciun drept să îţi cer ajutorul şi să te implic în aşa ceva şi îţi jur că am încercat să mă descurc de una singură, dar nu pot... nu mai pot! Bărbia începu să îi tremure şi se vedea că făcea eforturi mari să nu izbucnească în plâns.
- Linişteşte-te! Totul va fi bine... sper! Spune-mi ce ţi s-a întâmplat şi vom căuta împreună o soluţie, încercă ea să o linişteascp, dar – de fapt – Aura abia îşi putea ascunde propria nelinişte.
- Nu aici. Ne putem întâlni după cursuri?
- Da, bineînţeles. Îţi dau adresa mea şi te aştept după amiază. Ai grijă de tine, da?
Maria înclină din cap, încercând să schiţeze un zâmbet, dar uneori zâmbetul unui om supărat este mai trist decât plânsul acestuia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu