La finalul cursului, Aura avu grijă să deschidă un nou subiect, extrem de „important” şi anume obţinerea legitimaţiilor de student. Era o încercare eşuată de a evita subiectul „Damian”. Strângându-şi la rândul ei cărţile, Cătălina mai strecura câte un „aham” ironic printre replicile abundente ale colegei sale.
- A! Un mesaj! Exclamă Aura. Bianca ne întreabă dacă ne putem întâlni în 10 minute la cafenea pentru o ciocolată caldă. Avem fereastră pentru următoarele 2 ore, nu?
- Da!
- Mergem?
- Bineînţeles!
Bianca era prietena Aurei încă de la grădiniţă. Pe Cătălina, în schimb, o cunoştea de la începerea anului universitar şi era uimitor să vezi cum două persoane pot deveni aşa bune prietene într-un interval aşa de scurt. Deşi Bianca putea fi descrisă ca o nonconformistă declarată, iar Cătălina ca o fire calmă şi blândă, prin intermediul Aurei, cele două deveniseră la rândul lor bune prietene.
Bianca le aştepta la una dintre măsuţele albe, amplasate strategic afară, în faţa cafenelei. În realitate, nici nu putea fi numit acel loc „cafenea”. Era un butic din cadrul campusului universitar, de unde studenţii îşi puteau cumpăra mâncare, însă datorită numesoaselor mese, devenise un loc ideal de întrunire şi relaxare între cursuri, sau pur şi simplu un loc la îndemână unde se putea repeta înainte de un examen, savurând în acelaşi timp un ceai sau o ciocolată caldă.
- După expresia feţelor voastre, un meteorit va lovi în curând Terra. Ce s-a întâmplat? Le abordă direct Bianca pe cele două.
- Bună şi ţie!
- Bună! Spuse şi Cătălina, nerăbdătoare să înceapă conversaţia.
Discuţia devenea din ce în ce mai animată. Încurajată de prezenţa prietenelor sale, Aura povestea şi repovestea scurta întâlnire cu Damian, iar celelalte două analizau îndelung fiecare detaliu, gest, cuvânt rostit şi construiau scenarii demne de Oscar cu privire la cum ar fi putut continua totul, dacă Aura nu ar fi plecat. Expunându-şi teoria cum că Damian o iubeşte încă, Cătălina se opri la jumătatea frazei.
- Ăăăăă... Ani... mmm... n-aş vrea să te alarmez, dar în spatele tău, la doar două mese distanţă, Damian tocmai se aşează împreună cu alţi trei tipi drăguţi.
Aura îşi schimă imediat poziţia în scaun, punându-şi meniul în faţă. Glumea oare Cătălina? Pulsul i se acceleră din nou, ca şi cum i-ar fi simţit prezenţa în preajma ei.
- Crezi că ne-a văzut? Întrebă aceasta în şoaptă. Ca un răspuns, Damian i se adresă din nou, la fel de senin ca şi în dimineaţă.
- Bună, Aura!
- Damian Apostol, probele pentru cercul de actorie se ţin în amfiteatru, la ora 16.00 .
- Bună, Bianca! Răspunse acesta, puţin crispat de ironia fetei. Bună şi ţie...
- Cătălina, completă aceasta, neştiind dacă ar trebui să zâmbească sau să rămână serioasă.
- Imi pare bine de cunoştiiţă, eu sunt ...
- Bla, bla bla, i-o reteză scurt Bianca. Hai să mergem, fetelor. Ani, nu uita că te aşteaptă Marius.
- Ah, da... răspunse aceasta puţin încurcată, aruncându-i prietenei sale priviri întrebătoare. În momentele următoare, cele trei fete se îndepărtau de cafenea sporăvăind, lăsând în urmă un tânăr ieşit umilit din această primă bătălie. Dar el nu avea de gând să renunţe aşa uşor, nu şi acum după ce a revăzut-o.
După ce se asigură că s-au depărtat suficient, Cătălina, care purtând tocuri cui de 10 cm, alerga practic în urma celor două, le oprii subit şi situându-se strategic între ele, le îndrebă aproape în şoaptă:
- Fetelor, dar cine este acest Marius?
- Ah, noul iubit al Aurei, o lămuri Bianca pe un ton tern, ca şi cum ar fi discutat despre o banalitate.
- Poftim?! Aproape că strigă aceasta din urmă, iar Cătălina îşi acoperii gura cu palma, într-un gest de uimire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu