Episodul 6

             Aura detesta cursurile programate la ora opt dimineaţa. Locuia în cealaltă parte a oraşului, iar drumul până la universitate devenea uneori o adevărată cursă cu obstacole. Acea dimineaţă nu constituia o excepţie, mai ales că încă din timpul nopţii se pornise o ploaie rece şi mohorătă, care nu părea a înceta curând. Îşi închise cu un gest grăbit umbrela, o scutură puţin, pentru ca apoi să se îndrepte spre baie; se duse ţintă la oglindă, încercând să îşi scuture hainele ude şi să îşi aşeze, pe cât posibil, părul revăşit de vânt înainte de a intra în sala de curs. Într-un exerciţiu de echilibristică, ţinându-şi geanta într-o mână şi un şerveţel în cealaltă, Aura se chinuia practic să îndepărteze petele de noroi de pe pantofi.
- Exact persoana pe care îmi doream să o revăd!
Aura se întoarse la 180 de grade, iar geanta i se revărsă pe jos, cu pixuri şi caiete sărind în zeci de direcţii. „Păcat că nu pot spune acelaşi lucru” gândi ea privindu-l pe Damian.
- Iarta-mă că te-am speriat. Dă-mi voie să te ajut... mai zise el şi fără să aştepte confirmarea, se aplecă şi strânse în tăcere cele răspândite. Apoi, înapoindu-le fetei, continuă:
- Aş vrea să îmi acorzi două minute, să-ţi vorbesc.
- Mă îndoiesc să avem ceva de discutat! Replică Aura, părând preocupată de geanta sa, doar pentru a-i evita privirea.
- Din contră, consider că avem multe de discutat. Ani, sunt foarte multe lucruri de lămurit în legătură cu noi...
- Care... „noi”? îl întrebă ea, accentuând ironic cuvântul „noi” şi fulgerându-l cu privirea.
Damian se apropie încet de Aura, care în încercarea de a da înapoi, se lipi cu spatele de un perete. Tânărul veni întratât de aproape, încât fata îi putea simţi parfumul. Mireasma sa îi era întipărită în memorie. Un val de amintiri îi cutremură simţurile; prezenţa lui Damian o tulbura prea tare pentru a putea mima indiferenţa.
- Aş vrea să vorbim despre tine – şopti el molatec, plimbându-şi două degete de-a lungul gâtului ei. Despre mine, continuă el şi luându-i mâna tremurândă i-o aşeză pe pieptul lui. Sub materialul cămăşii, Aura îi putea simţi bătaia sacadată a inimii. Să vorbim despre noi... Damian îi ţinea încă strâns palma peste inima sa. Se priveau pierduţi unul în ochii celuilalt, în timp ce tensiunea dintre ei creştea. Apoi ea îşi ridică mâinile şi îi mângâie chipul, vârfurile degetelor alunecând meticulos peste trăsăturile lui, urmărind fiecare contur. Îndrăzni chiar să coboare pe micile cute ce se arcuiau de o parte şi de alta a gurii. Părul Aurei mirosea asemeni unui buchet de flori de câmp, iar Damian nu rezistă să nu îşi îngroape faţa în el. Continuă să o adulmece încet, până când simti că mireasma ei îl va înebunii. Aura îşi muşca sever buza de jos, împunându-şi să fie puternică, dar toate gândurile ei de împotrivire se năruiră asemeni unui castel din cărţi de joc atunci când privirile li se reîntâlniră flămânde, iar Damian se aplecă să o sărute.
Uşa se deschise brusc şi un grup de studenţi intră în baie, buimăciţi şi ei de ploaia rece, răsfirându-se apoi spre cabine şi oglinzi. Nimeni nu părea să observe cuplul de lângă perete. Aura îşi ţinea respiraţia. Damian o mai privi odată cu sete, după care se îndepărtă cu regret.
- Cred că e mai bine să o lăsăm pe altă dată.
Tânăra îşi adună tot curajul pentru ceea ce avea să spună. O durea enorm, dar asa era cel mai bine.
- Nu, Damian. Nu vreau să te mai văd. Te rog să nu mă mai cauţi!
Expresia feţei lui se schimbă complet. Deveni într-o secundă dură şi de nepătruns.
- Vrei să spui că nu mai simţi nimic pentru mine?
Aura îşi plecă privirea. Nu putea minţi în legătură cu aşa ceva.
- Mda, aşa spuneam şi eu. Îşi întoarse apoi spatele şi plecă fără a mai privi înapoi. Aura rămase ţintuită la perete, incapabilă de vreo mişcare. Tremura îngrozitor.