Episodul 7

- Te simţi bine?

Aura privi dezorientată grimasa intrigată şi îngrijorată a fetei din faţa ei.
- ... Eu sunt Maria, facem împreună câteva seminarii... Aura o privea în continuare încurcată. Ăhmmm... te pot ajuta cu ceva? Uite, dă-mi mie geanta şi stropeşte-ţi puţin faţa cu apă rece. Te va înviora. Tânăra se supuse tacit, apoi încercă să îi zâmbească colegei binevoitoare.
- Îţi mulţumesc şi ... îmi cer scuze pentru starea mea. Mergi la cursul domnului Zingă?
- Da! Vrei să stai cu mine în bancă?
- Mi-ar face plăcere. Aura zâmbi sincer de această dată şi îşi urmă noua cunoştiinţă afară din baia în care, cu doar câteva minute înainte, Damian fusese pe punctul de a o săruta.

        După două ore, în curtea universităţii, Cătălina privea suspicioasă cele două siluete ce se apropiau de ea. Ce căuta Aura în compania acelei fete?
- 'Neaţa! Cum a fost seminarul? A făcut prezenţa?
- 'Neaţa, divo! O tachină Aura şi îşi îmbrăţişă prietena.
- Bună! Îi răspunse şi Maria, dar rămânând la locul ei.
Cătălina privea cercetător pe sub gene noua lor cunoştiinţă. Aura observa asta şi spera ca Maria să nu bage de seamă atitudinea aproape ostilă a prietenei sale. Ar fi fost penibil.
- Mey, nu suport ploaia. Mi-ar fi stricat coafura. Ştii că am un păr dificil, nu puteam veni aşa. Noroc că s-a oprit, că nici acum nu veneam. Apropo, arăt bine?
Maria avea o expresie care putea fi catalogată cel puţin ca fiind uimire. Aura, însă, care era obişnuită cu astfel de momente, bufni în râs.
- Da, da; doar ţi-am spus că eşti o divă! Arăţi super! Dar acum, miss, credeţi că putem merge la următorul curs?
Cătălina zâmbi mulţumită de complimentele primite şi încuviinţă. - Maria, mergi şi tu?
- Nu. Pe mine mă scuzaţi, mai am ceva de făcut înainte. Dar ne întâlnim acolo. Pa pa!
- Paa! Răspunse în cor cele două prietene şi îşi continuară drumul. După ce aruncă câteva priviri fugare în stânga şi în dreapta, Maria ieşi din curtea universităţii.
- Ai văzut cât e de stranie? Şi cum e îmbrăcată? Sincer, cămaşa aia nu se asorta cu nimic din ţinuta ei. Şi cât e de ţâfnoasă, ai remarcat? Abia vorbeşte! Îţi spun eu, are nasul pe sus!
- Mie îmi pare chiar de gaşcă! Şi drăguţă şi inteligentă.
- Cum?! De gaşcă??? Cătălina fierbea la foc încet.
- Aham...
- Şi... şi drăguţă? Eu sunt drăguţă! Ea... ea nu este!
Aura se oprii din mers şi îşi privi amuzată prietena.
- Mmmm... simţi? Zise ea prefăcându-se că adulmecă aerul.
- Ce?!
- Miroşi a gelozie!
- Cine?! Eu?! Geloasă?! Te rog... Tenul alb al Cătălinei se preschimbă brusc în roşu. Geloasă pe cine... pe ea?!
Aura râdea acum cu poftă. Atitudinea copilăroasă a prietenei sale putea fi considerată una cel puţin caraghioasă. Dincolo de asta, o astfel de reacţie îi demonstra Aurei că prietenia sa chiar conta pentru Cătălina. Cumva, conştientizarea acestui lucru o ajuta să diminueze gustul amar pe care i-l lăsase neaşteptata întâlnire din acea dimineaţă.