Maria îşi întoarse privirea înspre bărbatul de lângă ea, stăruind cu rugi:
- Te implor, nu pot face asta, nu mă obliga!
Acesta ridică brusc geamul şi îşi căută cheia de contact.
- Potoleşte-te! E timpul să te opreşti! Tună vocea lui aspră în atmosfera deja sufocantă şi porni motorul maşinii. Ochii fetei se umplură iar de lacrimi.
- Dar nu poţi fi atât de crud! Te iubesc, nu imi poţi face asta! Aproape că strigă ea, acoperindu-şi instintiv pântecele cu ambele palme, într-un gest protector. Bărbatul privii cu repulsie scena.
- Vom discuta cu siguranţă despre aceste lucruri. Foarte curând. Acum fii fată cuminte şi întoarce-te la cursuri.
- Dar... vocea deznăjduită a Mariei căuta un răspuns, un răgaz.
- Lasă-mă să mă gândesc. Du-te acum!
Tânăra se întinse să îl sărute, dar el o respinse. Tocmai acum, când avea cea mai mare nevoie de sprijinul său. Coborî pe trotuarul ud şi, în ciuda faptului că nu avea nici umbrelă şi nici pardesiu, rămase în ploaia rece să privească maşina îndepărtându-se, luându-i pentru totdeauna adolescenţa, visurile şi toate planurile unui viitor mai bun. Zilele aveau să fie mai grele decât norii plumburii şi întunecaţi, iar de dincolo de ei, Cineva avea să o pedepsească amarnic pentru o dragoste nepermisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu