Super banc! :D

Pe acoperisul unei cladiri, un tip ameninta ca-si pune capat zilelor. Jos, mai multi oameni incearca sa-l faca sa renunte la planul sinucigas. Doi trecatori discuta. Unul il intreaba pe celalalt: "Cu cine face banking?". "Cu BCR!".

Poate nu e cel mai reusit banc, insa - cu siguranta - cine l-a gandit a fost mai inspirat decat cei care si-au numit magazinul "Visul imaginatiei". Adica... WTF? :))

Din nou, "pe picior de plecare"

 

Cheia de la noua mea casă. Astăzi am primit-o. De mâine voi începe să-mi împachetez ultimii ani din viaţă şi să mi-i duc acolo în cutii. Apoi îi voi aranja meticulos între noii pereţi, pe rafturi necunoscute, dar asta numai după ce voi şterge praful pasilor ultimul locatar. Altfel, cum ar putea fi cuibul meu? Doar al meu ... pentru cât timp? Vom vedea. Am încercat să privesc cu optimism fiecare mutare. Însă, de aproape 5 ani mă joc un continuu "rândunică mută-ţi cuibul" din cauza căruia, sincer, încep să obosesc. Vreau şi eu să pot pune parchet fără să-mi vină să-l demontez la plecare, vreau să-mi cumpăr mobilă fără să-mi pun întrebarea dacă se va mai potrivii următorului loc unde mă voi muta, vreau ... un loc al meu, în adevăratul sens al cuvântului: un cămin. De aceea niciodată n-am căutat să mă împrietenesc cu vecinii, cu vânzătoarea de la colţ, cu pisica din faţa blocului. Ce rost? Aşadar, de mâine demarez operaţiunea "Suflet nomad 3". Între 2 joburi, cursuri, lucrări şi proiecte de prezentat, sper să reuşesc să mă decid ce amintiri iau de aici şi ce va rămâne în urmă...

"Ceva" postare!

"Ceva" postare căci, în realitate, nu am un mesaj anume de transmis. Doar poate faptul că am avut un weekend special. Şi că sunt fericită. Obosită şi muncită pe brânci, dar iubită, iar asta-mi dă energia necesară să le fac pe toate. Ah, şi melodia pe care de vineri o ţin pe repeat. Parcă până la urmă, am avut ceva de transmis... :)

Randuri dintr-un caiet cu coperţile roşii ...

Ar cam fi fost timpul să revin cu o postare nouă, episodul 22 sau eu ştiu ... În schimb, din lipsa timpului, am ales să împărtăşesc câteva rânduri scrise de foarte mult timp. Mai exact, pe 21 martie 2009. Îmi par vechi nu neapărat din cauza timpului scurs, ci mai degrabă a schimbării mele faţă de acel moment.

Primăvara mea începe cu tine ...

          Îmi imaginez o zi însorită de martie. Pe cer, un soare mare ca un zmeu, veghează asupra mea.
         Îmi imaginez o livadă proaspăt înverzită, cu meri mulţi înmuguriţi, pământ şi iarbă crudă, îi simt în nări mirosul îmbietor.
         Eu, într-o rochie albă de pânză, alerg râzând, privind în urma mea. Sunt fericită, iar ochii îmi sclipesc şi inima-mi tresaltă a bucurie.
        Întind mâna să mi-o cuprinzi, dar iarăşi fug râzând, te las în urma mea. Tu mă urmezi pentru că - în sfârşit - îţi urmezi inima. Zâmbeşti şi zâmbetul tău devine izvorul fericirii mele.
       Căci tu îmi eşti soare, pământ şi cer.
       În sfărşit, mă prinzi în braţe, mă învârteşti în aer şi, sărutându-ne, ne prăbuşim în patul de verdeaţă. Eu te cert şoptind că îmi voi murdări rochia, dar tu pui buze pe buzele mele şi încet, foarte încet, trupuri şi suflet ne contopim!

Nelămurire !

Am şi eu o singură nelămurire : cât de prost să fii...?

Dintr-o mare de albastru ...

Poezia zilei, pentru simplul fapt ca cerul e senin si ... albastru!


Dintr-o mare de albastru
Clipele aduc la mal
Amintirile unui sihastru
Amăgit de primul val.

Primul val, prima iubire
Mă gândesc că ţi-ar fi greu
Pentru o dulce amăgire
Să te pui în locul meu!

Locul meu, locul oricui
Cine n-a iubit pe lume
Şi-a crezut doi ochi căprui,
Făr de stea şi făr de nume?

Acum, chipul să i-l uit aş vrea
Căci iubirea nu mai este
Şi din tot ce-mi promitea
A rămas doar o poveste...

În culori ...

Îmi vine greu să cred că se împlinesc doi ani de când am scris aceste versuri. Ce diferit stau lucrurile acum! Adevărat se spune, timpul poate schimba multe! (în bine)

Hai să jucăm un joc. Un joc e o speranţă.
Să privim în noi, să punem în balanţă.
Eu te văd în culori, tu cum mă vezi?
Închide-ţi ochii, trebuie doar să crezi!
Priveşte-mă prin întuneric, proiectează-mă în lumină.
O simţi? vechea emoţie clandestină...
O recunoşti?
Era frumos odată - ţineai în braţe o fată,
Avea pleoape închise, respiraţie înceată;
La pieptu-ţi se odihnea ea, care
Adormea încet după o dulce abandonare.
Nu ştia să-ţi spună ce mult te mai iubeşte...
Spera că, dacă totul îţi dăruieşte, va fi bine,
Te va avea pe tine...
Mai ştii? Sau ai uitat voit?
Surâsul ei, gândul şoptit...
Mai ştii? Sau poate chiar nu-ţi pasă,
Inima ta e încă odioasă!
Frumoasă?
Nu, ea nu era frumoasă.
Cu ochii mari, privirea-i drăgăstoasă,
Te cuprindea cald într-o îmbrăţişare,
Te săruta pe buze cu ardoare!
Azi degeaba sufletul ei te cheamă:
Eşti mut, eşti orb, eşti vis ce se destramă...